Mă simt mai aproape de lucrurile care rezistă timpului decât de cele care încearcă să țină pasul cu el.
Poate pentru că am avut mereu senzația că lumea aleargă într-o direcție în care eu nu m-am regăsit niciodată. În timp ce totul se schimbă din ce în ce mai repede, simt nevoia să mă opresc și să observ ceea ce, de cele mai multe ori, trece neobservat.
Nu mă împac prea bine cu lucrurile făcute pe jumătate. Îmi place să caut echilibrul până în momentul în care simt că imaginea este completă. Uneori înseamnă răbdare. Alteori înseamnă să mă întorc la ea după ore sau după zile. Nu pentru că urmăresc perfecțiunea, ci pentru că fiecare detaliu poate schimba felul în care o fotografie este simțită.
Nu știu dacă fotografia mi-a schimbat viața. Știu doar că este unul dintre puținele locuri în care zgomotul dispare. Acolo timpul încetinește, gândurile se așază, iar pentru câteva clipe totul capătă sens.
Poate că, până la urmă, asta caut în fiecare imagine… o fărâmă de liniște.